Un accident spectaculos, în care au fost implicate patru mașini, a avut loc vineri seara, în apropierea Parcului Central din Târgu-Jiu. În urma impactului, două persoane au fost rănite. Polițiștii susțin că vinovat de producerea evenimentului ar fi un taximetrist. Acesta și un pasager din a doua mașină implicată au ajuns la spital.
„Un autoturism în regim de taxi, condus de un bărbat de 30 ani din Târgu-Jiu, în timp ce se deplasa pe Bulevardul ,,Constantin Brâncuși’’, a efectuat manevra de întoarcere încălcând marcajul linie dublă continuă, moment în care a fost lovit de un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 22 ani, din aceeași localitate. În urma coliziunii, primul autoturism a fost proiectat într-un alt autovehicul condus regulamentar pe sensul opus, de un tânăr de 18 ani, care la rândul lui a fost proiectat într-un autoturism în regim de taxi parcat în stație. În urma evenimentului, conducătorul auto de 30 de ani și un tânăr de 19 ani, pasager în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În ceea ce privește vina, cei implicați au avut variante diferite. Șoferii au fost supuși probei cu etilotestul, iar rezultatul a fost zero.
Poliţiştii au început cercetările în acest caz pentru a reface filmul accidentului.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=5RbNDZkcAr0&w=560&h=315]
Sursa aici









