17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 22:05:34
Acasă Actualitate A murit al cincilea pacient de la spitalul din Târgu Cărbunești care...

A murit al cincilea pacient de la spitalul din Târgu Cărbunești care a rămas fără oxigen

0
20

Încă o pacientă de la spitalul din Târgu Cărbuneşti care a fost transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, după ce unitatea medicală a rămas fără oxigen, a decedat. Cinci persoane au murit în total după ce alimentarea cu oxigen a fost oprită vineri dimineaţă.

„Din păcate, in urmă cu aproximativ o jumătate de oră, o altă pacientă care fusese transferată vineri de la Spitalul Cărbunești a decedat. Este vorba despre o femeie în vârstă de 72 de ani. Era internată la secția ATI din clădirea SJU de pe strada Tudor Vladimirescu“, a transmis Mihaela Ţicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

S-a oprit alimentarea cu oxigen

Autorităţile au deschis o serie de anchete după ce staţia de oxigen a Spitalului de Urgenţă de la Târgu Cărbuneşti nu a mai funcţionat vineri diineață, iar patru pacienţi au decedat. Poliţia Gorj a deschis o anchetă penală pentru ucidere din culpă pentru doi pacienţi care au murit în spitalul din Târgu Cărbuneşti.

Nu se ştie exact dacă stocatorul s-a defectat sau a rămas fără oxigen pentru că nu a mai fost alimentat. „Iniţial ni s-a spus că a fost o problemă tehnică la stocator. Acesta e primul telefon care l-am primit, acum înţeleg că se investigheză dacă nu au fost alte probleme, de exmplu că acest astocator a rămas fără oxigen. Aceste stocatoare sunt monitorizate la distanţă, din ce ştiu eu. Nu ştim care este situaţia“, a spus Raed Arafat, şeful Direcţiei pentru Situaţii de Urgenţă la Digi 24. Acesta a spus că se va deschide o anchetă: „Se va investiga şi nu se ascunde nimic. Problema oxigenului este una reală, cu care s-au confruntat şi alte state în perioade de vârf“.

Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!