14.2 C
Târgu Jiu
22 sept. 2026 21:29:51
Acasă Actualitate Lebădă salvată de doi polițiști locali

Lebădă salvată de doi polițiști locali

0
30

O lebădă care viețuiește pe lacul de acumulare din Târgu Jiu a ajuns, astăzi, într-o benzinărie aflată lângă podul din zona Pieței Centrale, după care a zburat din nou și a aterizat pe terenurile de tenis din cadrul unui complex de agrement din apropiere. Pasărea era dezorientată și era în pericol de a se răni. Doi polițiști locali din cadrul Serviciului Rutier, care se aflau în patrulare, au observat-o și au reușit să o prindă, după care au eliberat-o în lacul de acumulare.

„Nu era rănită, ci doar dezorientată. Se putea răni dacă nu o prindeau la timp colegii mei. Aceste păsări sunt deosebit de frumoase și reprezintă o atracție pentru cetățenii din Târgu Jiu și pentru cei care ne vizitează orașul, astfel că trebuie să le protejăm. Îi felicit pe colegii mei pentru gestul lor“, a spus Florin Băluță, directorul executiv al Poliției Locale Târgu Jiu.

Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!