22.1 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 20:08:24
Acasă National Chiriac: Consider că rezultatul a fost viciat

Chiriac: Consider că rezultatul a fost viciat

0
21

Echipa ACS Viitorul Târgu Jiu 2 care activează în Liga 3 a debutat cu un eşec în faţa celor de la Pandurii. Antrenorul care a condus formaţia satelit de pe bancă, Bogdan Chiriac, a considerat că arbitrul a viciat rezultatul.

Viitorul Târgu Jiu 2 s-a prezentat la debutul în acest sezon de Liga 3 cu un lot încropit în ultima săptămână din juniori aduşi de pe la Satu Mare şi Oradea şi cu 5-6 jucători de la prima echipă, printre care şi veteranul portar Moga care apărase poarta echipei de Liga 2 în primele etape. Echipa sa a deschis scorul rapid iar Pandurii a alergat după egalare o repriză, dar după ce a egalat s-a descătuşat pe atac, beneficiind şi de un penalti care l-a făcut pe Chiriac să afirme la final că rezultatul a fost viciat.

“Ca orice început, a fost greu, dar consider că băieţii noștri, pe care clubul mizează foarte mult, au făcut o impresie foarte frumoasă în acest joc cu Pandurii. Consider că la 1-0, dacă marca Laurenţiu Popescu la situația pe care a avut-o, jocul era încheiat. Pandurii ne-au dominat, dar a fost o dominare sterilă, cu o posesie mai multe negativă şi, în final, consider că rezultatul a fost viciat de central. Din punctul meu de vedere, este contact umăr la umăr, nu este nici vorbă de penalty. Un jucător firav, Adelin Pîrcălabu, nu putea să-l faulteze pe Marian Plească. Consider că a fost momentul decisiv al jocului. Cred că ne-am descurcat mai mult decât onorabil. Noi ne propunem să producem jucători pentru prima echipă. Obiectivul meu personal este o clasare cât mai bună”, a declarat Chiriac după meci.

Etapa viitoare Viitorul Târgu Jiu 2 va juca acasă cu Aurul Brad, terenul pe care va disputa meciurile satelitul fiind terenul sintetic amenajat de cei de la Pandurii.

Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!