13.6 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 00:02:40
Acasă National Lucrează la legea pentru renunțarea totală la cărbune

Lucrează la legea pentru renunțarea totală la cărbune

0
12

Autoritățile lucrează la legea prin care România să renunțe complet la cărbune, a anunțat directorul general în Ministerul Energiei, Elena Popescu.

“Va fi o lege a phase out-ului cărbunelui, este introdusă ca şi reformă în PNRR. În această lege să stabilim acele termene, probabil 2030, pe care le-aţi văzut în declaraţiile domnului ministru. 2030, respectiv 2032. Ele trebuie asumate la nivelul Parlamentului, nu este o decizie a Ministerului Energiei, tocmai pentru că presupune costuri sociale, reconversie profesională, dezvoltare regională”, a afirmat Elena Popescu, într-o conferinţă de presă organizată de Energynomics.

Reprezentanta Ministerului Energiei a explicat că această lege se află în prezent într-o fază incipientă.

“Suntem într-un stadiu incipient de gândire pe această lege. Eu o văd ca o responsabilizare a tuturor entităţilor cu atribuţii în domeniu. Legea e într-o zonă incipientă, ea a apărut în contextul negocierilor pe PNRR. (…) Interesul nostru nu este să decarbonăm mai lent decât ceilalţi, ci să decarbonăm într-un mod realist, să nu ne ducem şi mai jos decât suntem, ci să mergem şi noi o dată cu ceilalţi în decarbonare, iar decarbonarea să reuşească”, a precizat Elena Popescu.

Practic, ar mai fi 11 ani până la renunțarea totală la cărbune, asta dacă nu cumva se vor mai schimba politicile europene până atunci.

Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!