13.6 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 23:48:13
Acasă National Și-a bătut soția până a băgat-o în spital

Și-a bătut soția până a băgat-o în spital

0
18

Un tânar din Târgu Jiu a ajuns în vizorul polițiștilor după ce și-a bătut măr soția. Femeia a sunat disperată la 112 și a cerut ajutorul oamenilor legii ca să scape din mâinile soțului violent care a lovit-o cu o țeavă metalică. Tânăra a ajuns la spital, iar soțul ei s-a ales cu dosar penal.

Alarma a fost dată la 112 chiar de tânăra de 33 de ani, din Târgu Jiu, după ce o discuție cu soțul ei a degenerat și acesta ar fi lovit-o cu o țeavă în cap.

"Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de o femeie de 33 de ani, din localitate, despre faptul că soțul său, de 36 de ani, în urma unor discuții contradictorii, ar fi lovit-o cu o țeavă metalică în zona capului și a mâinii stângi. Persoana vătămată s-a deplasat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar ulterior s-a prezentat la sediul poliției, unde a formulat plângere penală", a transmis IPJ Gorj.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie, fiind emis și un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului.

Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!