17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 22:01:06
Acasă News Alert Câini sfârtecați cu toporul pe raza comunei Arcani! Poliția face cercetări

Câini sfârtecați cu toporul pe raza comunei Arcani! Poliția face cercetări

0
55

Cadavrul unui câine tăiat în două cu toporul a îngrozit o profesoara din comuna Arcani acesta cunoștea patrupedul, era unul comunitar, și susține că un localnic face astfel de lucruri abominabile, aceasta solicitant sprijinul poliției pentru a-l opri. Aceasta a depus o plângere la poliția din comună dar polițiștii nu au făcut nimic în acest sens la nivelul județului Gorj, Politia Animalelor nu a fost înființată deoarece candidații care au concurat pentru posturile vacante au picat în masă concursul.

„La Stroieşti câinii se taie cu toporul, se spintecă şi se aruncă pe câmp. Încurcă drumul unor inşi! Se numeşte barbarie”, a scris profesoara pe o rețea de socializare dorind să miște autoritățile competente.

Între timp, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj s-a autosesizat şi efectuează cercetări în acest caz pentru cruzime faţă de animale.

Maltratarea, schingiuirea, mutilarea animalelor, uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, sunt infracțiuni potrivit legii. Iar cel găsit vinovat riscă închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală între 1.200 lei și 120.000 lei și interdicția de a deține animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani. Sancțiunile sunt prevazute la articolul 25 din Legea 205/2004 privind protecția animalelor.

Lucian Bode, ministrul de Interne, a anunțat în urmă cu câteva zile că echipa de la Poliția Animalelor este aproape completă, iar 90% din posturile prevăzute în organigramă au fost ocupate.

Tag-urifeatured


Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!