
Liderii sindicali afiliați la Confederația Sindicală Cartel ALFA vor să transmită reprezentanților guvernului în teritoriu nemulțumirile angajaților gorjeni din comerț, industrie, transport, energie, minerit, învățământ, sănătate, administrație publică, servicii publice, ale pensionarilor. Scopul protestului este ca Instituția Prefectului Județului Gorj să înainteze Guvernului României revendicările.
Sindicaliștii cer acordarea unui salariu minim decent, pensii echitabile, servicii publice de calitate, deblocarea negocierii colective, taxare justă, aplicarea corectă a legislației. “Principalele nemulțumiri sunt legate de valoarea mică a salariului minim pe economie și de modificarea Legii dialogului social. Au fost proteste în toată țara. Noi am participat și în Caravana Drepturilor Sociale, care a plecat pe traseul Baia Mare-Ploiești-Târgu-Mureș, ajungând la București, unde au fost pichetate sediile partidelor, Ministerul de Finanțe și Palatul Cotroceni. Guvernul nu a dat niciun semn că ar face măcar un pas în spate. Suntem obligați să purtăm măști. Cu o majorare salarială de 42 de lei, nici măcar măștile nu ni le permitem! Politicienii au promis multe în campania electorală. După cum se vede, nu se respectă aproape nimic. USR-PLUS promitea, în campania electorală pentru alegerile parlamentare, zero taxe pe salariul minim. Nu au specificat, însă, că nu acum, ci peste 2 ani, în 2023. Oamenii o duc din ce în ce mai rău, mai ales la Gorj. E foarte greu să scoatem în stradă doar 100 de persoane, primesc telefoane de dimineața până seara de la oameni care vor să protesteze”, a conchis președintele Cartel Alfa Gorj, Alin Boby Munteanu.
Tag-urifeaturedSursa aici







