21.7 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 17:31:56
Acasă Actualitate Amendat de poliție după un live pe Facebook

Amendat de poliție după un live pe Facebook

0
168

Un bărbat din localitatea Baia de Aramă, județul Mehedinți, a fost amendat de către polițiștii din Padeș după un live pe Facebook. Acesta a primit o amendă de 200 de lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.

Fănică Bordînc povestește că a făcut live-ul din Belgia, acesta având și cetățenia belgiană: „Am fost plecat în Belgia. Am făcut un live pe Facebook. Am un litigiu cu verișorii mei din Padeș și m-am referit la această situație. M-am trezit cu procesul verbal, care nu era semnat de martori și nici de mine, în calitate de contravenient, ceea ce mi se pare anormal. Nici nu mi s-a permis să mă apăr, așa cum ar fi normal“, a povestit Fănică Bordînc.

„Nu eram în țară când a sosit procesul verbal de sancționare“

Mehedințeanul a contestat amenda, deși termenul în care putea să facă acest lucru a expirat. Acesta are motive să solicite admiterea acțiunii, pentru că o altă persoană a primit procesul verbal de sancționare, deoarece el era plecat în Belgia. „Am fost plecat în Belgia și nu am primit eu procesul verbal de sancționare. A fost primit de o altă persoană și nu am putut să depune contestația în termen, fiind plecat din țară. Am fost amendat în lipsă. Amenda este de 200 de lei. Nu este o sumă mare, dar nu mi se pare corect să o plătesc în urma unui live făcut pe Facebook“.

Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!