22.1 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 19:47:01
Acasă National Nagorno-Karabah. Armenia cedează 120 de orașe și sate către Azerbaidjan

Nagorno-Karabah. Armenia cedează 120 de orașe și sate către Azerbaidjan

0
17

Din teritoriile cedate face parte şi oraşul Shushi, numit Shusha de către azeri, care are o importanţă strategică, potrivit unei liste de 121 de localităţi unde a fost predat controlul.

Acordul de pace, la care Armenia şi Azerbaidjan au ajuns la începutul acestei luni, sub egida Rusiei, a pus capăt la şase săptămâni de confruntări în care şi-ar fi pierdut viaţa cel puţin 1.500 de persoane.

În conformitate cu acest acord, Armenia cedează controlul asupra a peste 120 de oraşe şi sate din regiunea Nagorno-Karabah către Azerbaidjan, au relatat luni media de stat armene, citate de DPA.

Din teritoriile cedate face parte şi oraşul Shushi, numit Shusha de către azeri, care are o importanţă strategică, potrivit unei liste de 121 de localităţi unde a fost predat controlul, publicată de agenţia naţională armeană de ştiri Armenpress, scrie Agerpres.

Capturarea oraşului-cheie Shushi de către forţe azere a precipitat acceptarea de către Armenia a acordului de pace de la 9 noiembrie, semnat la o zi după ce preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a proclamat victoria în lupta pentru această localitate.

Rusia, care nu a fost parte a conflictului, a trimis aproape 2.000 de militari în regiunea Nagorno-Karabah, în încercarea de a menține respectarea încetării focului.

Pretențiile Turciei irită Moscova

Pe de altă parte, dorinţa președintelui Turciei, recep Tayyip Erdogan, de a instala un post de observare militar independent pe teritoriul azer a provocat dezacorduri cu Rusia, a declarat luni o sursă turcă pentru Reuters.

Aceasta după ce Rusia și Turcia au convenit luna aceasta să monitorizeze împreună aplicarea acordului de încetare a focului în Nagorno-Karabah, încheiat între Azerbaidjan şi Armenia, cu medierea Moscovei.

Nagorno-Karabah este recunoscut pe plan internaţional ca făcând parte din Azerbaidjan, dar regiunea este populată preponderent de etnici armeni.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOAREOriginal Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!