17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 23:31:33
Acasă Actualitate ACUZAȚII de FRAUDĂ ELECTORALĂ în mai multe localități din Gorj

ACUZAȚII de FRAUDĂ ELECTORALĂ în mai multe localități din Gorj

0
19

Numărătoarea voturilor nu s-a încheiat la Gorj nici până acum. Mai multe circumscripții electorale nu au primit undă verde după ce în urma introducerii unor date eronat sistemul informatic unde se centralizează voturile s-a blocat. La Biroul Electoral Județean au fost sesizate fraude electorale și s-a cerut renumărarea voturilor. Plângerile au fost înaintate spre soluționare Biroului Electoral Central. „Au fost mai multe sesizări depuse la Biroul Electoral Județean. După cum bine știți, după fiecare proces electoral, sunt oameni nemulțumiți și s-a văzut și de această dată. S-au depus opt sesizări la Biroul Electoral Județean, contestații care au fost transmise mai departe către Biroul Electoral Central spre soluționare și se așteaptă o hotărâre în acest sens. Din câte am constatat pe site-ul Biroului Electoral Central, nu s-au soluționat aceste contestații. Printre nemulțumirile celor care au contestat se numără nemulțumiri legate de procesele verbale. Aceștia indică greșeli în diferite localități în procesele verbale, drept urmare solicită renumărarea voturilor. Consideră dumnealor că s-au fraudat alegerile, după cum spun în contestațiile respective”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, Corina Belteu.

Tag-urifeaturedOriginal Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!