17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 23:43:42
Acasă News Alert Firma de lângă casa memorială, amendată

Firma de lângă casa memorială, amendată

0
47

Firma care vinde diverse produse de plastic lângă casa memorială "Ecaterina Teodoroiu" din Târgu Jiu s-a ales cu amendă, dar și cu activitatea suspendată.

Poliția Locală din Târgu Jiu a explicat că firma își expunea produsele în afara spațiului autorizat: "Societatea comercială care expunea produse realizate din materiale plastice, în proximitatea Casei Memoriale "Ecaterina Teodoroiu", a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1000 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 522 din 2018, pentru expunerea mărfii în afara punctului de lucru autorizat".

Pentru că nu a fost prima abatere, s-a trecut și la o sancțiune mai severă: "Întrucât agentul economic a săvârșit această abatere în mod repetat (faptele fiind constatate în perioada 2019 – 2020), în data de 23.07.2020, odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale, polițiștii locali din cadrul Biroului Control Comercial au dispus și măsura suspendării activității comerciale pe o perioadă de 10 zile", a transmis Poliția Locală Târgu Jiu.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!