Locuitorii orașului gorjean Țicleni așteaptă de doi ani să fie reabilitate blocurile în care locuiesc. Se pare că, în sfârșit, vor începe lucrările pentru reabilitarea a două blocuri construite înainte de 1990. Firma care a câștigat licitația este din Rovinari.
Autoritățile locale din orașul Țicleni încearcă de doi ani să găsească bani pentru reabilitarea termică a două blocuri din cele cinci existente. Valoarea totală a investiției este de 1.600.000 de lei.
”Suntem pe ultima sută de metri cu documentația pentru reabilitarea a două blocuri construite înainte de 1990. Numai cu acestea ne-am încadrat în proiect, pentru că celelalte 3 sunt construite mai târziu. Licitația a fost câștigată de o firmă din Rovinari și în scurt timp o să înceapă lucrările. Mă bucur că, în sfârșit, am reușit să rezolvăm această problemă și oamenii sunt mulțumiți. Începuseră să-și piardă răbdarea”, a precizat primarul din Țicleni, Constantin Radu.
Investiția se va realiza cu fonduri europene în procent de 60%, la care se adaugă 15% contribuția de la bugetul local și 25% banii locatarilor.
Autoritățile locale încearcă acum să identifice o sursă de finanțare și pentru cele 3 blocuri care nu au fost prinse în acest proiect, pentru că nu s-au încadrat în criteriile cerute.
Sursa aici







