13.6 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 01:45:13
Acasă Actualitate Căminul din Pojaru, cadou de nuntă de la nașu’ Ciocea! Fîciu și...

Căminul din Pojaru, cadou de nuntă de la nașu’ Ciocea! Fîciu și viitoarea nevastă, au „licitat” de ochii legii

0
1671

TOPNIC SELECT SRL, firma lui Nicu Fîciu, a licitat împotriva firmei Ioanei Cherciu, asta deși cei doi au nunta programată pentru 19 iulie 2020, adică luna viitoare. Acest lucru nu a contat însă pentru primarul Ciocea care le-a oferit pe tavă viitorilor miri căminul cultural din Pojaru, instituție căreia i s-a schimbat destinația culturală, în atelier de croitorie. Așa cum se știa de câteva luni, Fîciu era în cărți pentru preluarea atelierului, ce a prelungit suspansul fiind doar demisiile repetate ale secretarilor din primărie și refuzul unor consilieri de a aviza ilegalități de acest gen.

Au dat înapoi doar din gură!

Ciocea a spus, atunci, peste tot că renunță la închirierea căminului, când s-a aflat de șmecherie, cum a spus și Fîciu că nu îi mai trebuie atelierul de croitorie. În ciuda celor afirmate, Fîciu s-a prezentat la licitație și a mai adus cu el o firmă care să facă figurație, pe motiv că el și cel care îl protejează, ar respecta legea. În fapt, Legea a fost călcată în picioare, de cântărețul cu aspirații de mare afacerist și de milionarul Cherciu, care își mărită fiica cea mică după Fîciu, socrul stabilindu-le nunta chiar luna viitoare.
Fîciu a pus astfel mâna pe atelierul de croitorie, nu și pe mașinile de cusut, ajunse în incintă pe un proiect.

Interesant este că în primăvară, Prefectură Gorj nu a dat aviz de legalitate pentru închirierea Căminului Cultural din Pojaru, secretarul de atunci și președintele de ședință a CL au refuzat să semneze hotărârea.

Hotărârea a fost semnată de consilierul Claudiu Scădeanu de la PMP, deși avizul dat de ales este ilegal, pentru că președintele de ședință avea capacitatea de a semna proiectul. Mai mult, Scădeanu a fost nominalizat de edil în comisia de licitație din 5 iunie și nu de CL Bustuchin.

Reamintim că o altă firmă a lui Fîciu a primit 45.000 de euro pe GAL-ul condus de primarul Ciocea.

Tag-urifeaturedOriginal Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!