17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 21:23:56
Acasă Actualitate Peste 100 de elevi gorjeni, beneficiari ai programului Euro 200

Peste 100 de elevi gorjeni, beneficiari ai programului Euro 200

0
30

Pentru anul 2020, numarul beneficiarilor este egal cu numărul solicitanților eligibili, respectiv 7.219.

Selecţia persoanelor beneficiare ale prevederilor Legii nr. 269/2004 s-a făcut în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, cu încadrarea în bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiintifice, conform HG nr.191/2019 pentru modificarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării calculatoarelor.

Beneficiarii acestui program sunt elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei/membru de familie. Ajutorul se acordă o singură data în cadrul unei familii.

Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de Euro pentru un computer, calculat la cursul de schimb.

Tag-urifeaturedOriginal Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!