17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 23:02:36
Acasă News Alert A cerut daune de 200.000 de lei de la CE Oltenia

A cerut daune de 200.000 de lei de la CE Oltenia

0
51

Un salariat al Complexului Energetic Oltenia a cerut daune de 200.000 de lei societății. Dosarul a fost pe rolul Tribunalului Gorj, dar în final angajatul a renunțat la plângere.

“În fapt, reclamantul a precizat că este angajat în cadrul subunității Rosia – Pinoasa din cadrul pârâtei la formația gospodărire apă secări și prin acțiuni repetate conducătorii unității au pus presiune pentru a-l determina să accepte schimbarea felului muncii și locului muncii”, a fost reclamația salariatului.

Acesta a depus documente medicale care recomandau menținerea locului de muncă, dar șefii au decis ca la formația din care făcea parte să rămână doar femei.

Compania a cerut în instanță respingerea acțiunii, pentru că salariatul nu a spus în concret “care sunt acțiunile pe care le consideră prejudiciabile, cine anume le-a exercitat și care este practic prejudiciul suferit”.

Salariatul G.C. a decis însă să renunțe la proces. “Ia act de cererea de renunțare la judecarea acțiunii formulată de reclamantul G.C.”, se arată în decizia instanței din martie 2020.

Articolul Original

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!