Doi adulți și un copil au fost răniți joi într-un accident care a avut loc în cartierul Romanești al municipiului Târgu Jiu, în care au fost implicate două autovehicule.
"La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieti Tg-Jiu, precum și 4 ambulante din cadrul SAJ Gorj care au constatat ca în urma impactului au rezultat 3 victime care nu erau încarcerate. Acestea au primit primul ajutor calificat la fața locului și au fost transportate la UPU Tg-Jiu", arată ISU Gorj.
Copilul, în vârstă de un an, are un traumatism cranio-cerebral și este supus investigațiilor medicale.
Revenim cu detalii.









