13.6 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 01:03:57
Acasă Headlines Hidroelectrica renunță la investițiile de pe Jiu. Decizia, pe 12 martie

Hidroelectrica renunță la investițiile de pe Jiu. Decizia, pe 12 martie

0
102

Hidroelectrica vrea să abandoneze lucrările începute privind amenajarea hidroenergetică a râului Jiu, pe sectorul Valea Sadului-Vădeni. Subiectul va fi supus aprobării în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 12 martie.

”Aprobarea abandonării lucrărilor realizate pentru obiectivul de investiţii 'Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Valea Sadului-Vădeni', cu toate costurile şi implicaţiile rezultate din documentaţia de abandon care se va elabora în acest sens conform prevederile legale în vigoare, în vederea închiderii titlului de investiţii”, se arată în convocatorul publicat pe site-ul companiei.

În 2018, Ion Călinoiu, atunci director la Serviciul Gospodărirea Apelor Gorj, vorbea de intenția de a prelua barajul de la Valea Sadului de la Hidroelectrica. Investiția ar fi fost realizată în procentaj de peste 60%, intenția SGA fiind de a-l redimensiona și de a accesa fonduri europene pe un program pentru eliminarea riscurilor împotriva inundațiilor.

Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!