Uzina de Alimentare cu Apă şi Agent Termic Motru ar putea ieşi din organizarea judiciară după 4 ani de la intrarea în insolvenţă, potrivit lui Gigel Jianu.
Primarul Municipilui Motru a convocat o şedinţă de consiliu local pentru a analiza varianta ieşirii UATAA din insolvenţă. Gigel Jianu spune că uzina stă mai bine din punct de vedere financiar după ultimul ajutor acordat de guvern, de 8 milioane de lei. În plus, urmează perioada rece a anului în care societatea va merge pe profit. “Sunt premisele ieşirii din insolvenţă. După ultimul ajutor acordat de guvern, de 8 milioane de lei urmează perioada de iarnă în care uzina va funcţiona pe profit. Va vinde şi energie şi va primi şi nişte bonificaţii pentru că funcţionează în cogenerare. Trebuie ca, împreună cu administratorii special şi judiciar, să facem o analiză pentru a vedea ce va însemna ieşirea din insolvenţă, dacă este benefică şi ce vom putea face pe viitor. Tocmai de aceea, am convocat o şedinţă de consiliu local prin care constituim Adunarea Generală a Acţionarilor a UATAA şi vom da mandat privind decizia care va fi propusă administratorului judiciar: să iasă cât mai repede din insolvenţă societatea sau să fie prelungit programul de reoganizare. Vom discuta aceste variante cu toţi consilierii locali. Decizia finală o vom lua toţi”, a declarat Gigel Jianu.
Articolul complet aici









