17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 23:30:19
Acasă Headlines Lider USR către PNL: Ați început cu stângul

Lider USR către PNL: Ați început cu stângul

0
83

Deputatul USR Iulian Bulai susţine că PNL ”a început cu stângul” pentru că a trimis la Bruxelles propunerea Adinei Vălean fără consultarea Parlamentului. ”Luna de miere nici nu începuse, şi iată prima palmă”, susţine deputatul, care acordă o bulină neagră PNL.

”Adina Vălean a fost numită şi acceptată Comisar European fără consultarea Parlamentului României. O bulină neagră pentru PNL. Aşteptam de dimineaţă să fim convocaţi deja pentru a fi consultaţi pe această propunere. Încă nu am primit nicio convocare a Comisiei de Afaceri Europene (CAE), unde sunt membru, din partea Birourilor Permanente Reunite. Prima încălcare a acordului dintre USR si PNL”, a scris, miercuri, pe Facebook, deputatul Iulian Bulai.

Acesta a spus că ”luna de miere nici nu începuse, şi iată prima palmă”.

”Şi asta era poate cea mai soft solicitare din acord. Aţi început cu stângul, dragi colegi!”, a mai scris deputatul USR pe Facebook.

Premierul Orban a făcut două propuneri după ce s-a consultat cu președintele Iohannis, și anume Adina Vălean și Siegfried Mureşan. Conform CE, atât Sigfried Mureşan, cât şi Adina Vălean s-au descurcat bine la interviuri, preşedintele ales al CE optând pentru Vălean, prezentată drept un europarlamentar experimentat.

Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!