17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 22:42:33
Acasă Actualitate Biciclist accidentat mortal de o ambulanţă

Biciclist accidentat mortal de o ambulanţă

0
89

Biciclistul a murit în urma impactului

Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din localitatea Novaci, a murit, aseară, după ce a fost lovit de o ambulanţă. Accidentul a avut loc pe raza comunei Scoarţa, pe Drumul Naţional 67.

„Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat, de 56 de ani, din oraşul Novaci, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 67 Scoarţa din direcţia judeţului Vâlcea către municipiul Târgu Jiu, a observat în scurt un biciclist, de 30 de ani, din oraşul Novaci, ce era nesemnalizat, acroşându-l cu partea dreaptă faţă a autospecialei. S-a acordat primul ajutor biciclistului şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, ulterior fiind constatat decesul acestuia. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, urmând ca ulterior să-i fie recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei“, a spus Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Articolul Original

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!