Senatorul PSD îl acuză, pe pagina de socializare, pe preşedintele României că prin intermediul moţiunii de cenzură depusă de PNL împotriva guvernului Dăncilă îşi face propaganda mincinoasă cu care speră să câștige alegerile prezidențiale.
Florin Cârciumaru susţine că Opoziția se străduiește să convingă, prin “metode oculte”, parlamentarii să voteze o moțiune mincinoasă, deși e clar că PNL și USR nu doresc să vină la guvernare. Vicepreşedintele PSD Gorj este convins că demersul politic va eşua lamentabil. “PNL și USR încearcă, încă o dată, să răstoarne cel mai bun guvern pe care l-a avut România până acum, printr-o moțiune bazată pe multă minciună și ură față de milioane de români. Opoziția se străduiește să convingă, prin metode oculte, parlamentarii să voteze o moțiune mincinoasă, deși e clar că PNL și USR nu doresc să vină la guvernare. Această moțiune de cenzură reprezintă, de fapt, propaganda mincinoasă a lui Klaus Iohannis, cu care speră să câștige alegerile prezidențiale. În cazul în care opoziția ar veni la guvernare, singurele ei soluții ar fi tăierea salariilor în sănătate, educație și înghețarea punctului de pensie și a salariului minim pe economie. PNL și USR sunt urmașii PDL-ului lui Emil Boc și Traian Băsescu, cei care au tăiat salarii, au impozitat pensii și au impus noi taxe fiscale. Asadar, PNL și USR nu pot fi o alternativă la actuala guvernare din moment ce au anunțat deja că vor lua măsuri de acest fel! Și această moțiune de cenzură va eșua lamentabil, pentru că PSD este un partid unit, care are misiunea de a guverna pentru popor şi îşi va duce sigur programul la bun sfârşit”, a scris pe facebook senatorul PSD.
Articolul complet aici









