17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 23:41:38
Acasă Headlines Primarul din Albeni trece la PNL

Primarul din Albeni trece la PNL

0
115

Mutare surpriză pe scena politică din Gorj. Deși simpatiza cu Pro România și chiar a fost asumat și lăudat de cei din partidul condus de Victor Ponta, primarul din Albeni a anunțat că a decis din partea cui va candida anul viitor. El și-a anunțat candidatura la primărie din partea PNL.

“Mulțumesc celor implicați in susținerea mea pentru a fi candidatul PNL la alegerile locale din 2020. Rog cetățenii comunei Albeni sa fie alături de mine la alegerile prezidențiale și să susținem împreună PNL, președinte Klaus Iohannis!”, a fost mesajul primarului din Albeni, Ionuț Stan.

La alegerile europarlamentare, Stan a fost de partea celor de la Pro România și chiar a obținut un scor bun la nivelul județului Gorj. Stan a și fost asumat de către deputatul Alin Văcaru, care a declarat că îl apreciază pe primarul din Albeni în ciuda scandalurilor care s-au ținut lanț în jurul său de când a câștigat primăria. Văcaru a motivat alegerea sa prin faptul că Stan este foarte iubit de localnicii din Albeni.

Ionuț Stan a obținut mandatul de primar pe lista UNPR, în 2016. Acesta a fost implicat în numeroase scandaluri cu funcționarii primăriei și consilierii locali, având mai multe plângeri la poliție și parchet.

Articolul Original

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!