Tg-Jiu: Un copil de 3 ani a căzut de la etaj

0
606
Ambulanta

Un copil de 3 ani și jumătate a căzut de de la etajul 2 în mun. Tg Jiu, str Republici bl. 25. Copilul a fost preluat de către echipajul SAJ si transportat la UPU Tg-Jiu. Din primele informații acesta zare un traumatism cranian vizibil.

Căderea a fost atenuată de o copertină construită la etajul 1.

”La data de 28 iunie a.c., Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apel de urgență, de un bărbat din municipiul Târgu Jiu, despre faptul că nepotul său de 3 ani a căzut de la etajul al doilea al blocului în care locuiește.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că în timp ce se afla la domiciliul bunicilor, situat pe strada Republicii, din municipiul Târgu Jiu, copilul de 3 ani, din municipiul București, a căzut de la fereastra apartamentului, pe o copertină metalică, ulterior pe asfalt.

Echipajul medical sosit la fața locului l-a preluat pe copil la spital, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului” a transmis IPJ Gorj.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.