Pilaf cu urzici și leurdă

0
96

Prima mâncare cu urzici pe care am făcut-o în ținerețe a fost pilaful cu urzici, la îndemnul colegelor mele, care spuneau că este foarte bun. Atunci (ca și acum!) fost o mare problemă curățarea urzicilor și spălarea lor, dar când mâncarea a fost gata, a trebuit să le dau dreptate. Era foarte bun, cald, sau rece și parcă nu mă puteam opri din gustat. Mai mâncasem până atunci borș cu fasole și urzici, pentru că făcea mămica, dar pilaful este și mai bun…
În ultimul timp am început să folosesc leurda (pe care, de asemenea, am descoperit-o târziu) și acum am asociat-o, sub formă de pastă și pilafului cu urzici. Inițial voisem să fac un sos de leurdă, însă m-am răzgândit și l-am lăsat sub formă de pastă. Practic, n-ar mai fi trebuit decât să subțiez puțin pasta, dar mi s-a părut că nu mai era nevoie la ce-mi trebuia mie…

INGREDIENTE

  • 300 grame de orez
  • 200 grame de urzici proaspete
  • 2 cepe galbene
  • 2 cepe verzi
  • ulei de floarea soarelui pentru călit
  • sare
  • piper
  • Pentru pasta de leurdă:
  • 1 legătură de leurdă
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • 1 lingură de zeamă de lămâie
  • sare

Portii: 4 Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pilaf cu urzici și leurdă:

Se îndepărtează rădăcinile urzicilor, se spală foarte bine, în 5-6 ape, după care se pun la fiert, cu o linguriță de sare. Când sunt gata fierte, se strecoară și se lasă în așteptare. Cine vrea, poate păstra zeama strecurată, ca să o folosească la pilaf.

Se alege orezul, se spală în mai multe ape și se fierbe pe jumătate. Apoi se clătește cu apă rece și se strecoară.

Se curăță cepele galbene, se spală, se taie mărunt și se călesc ușor, în ulei suficient și la foc mic, până ce se înmoaie. Se adaugă orezul prefiert și 200 ml de apă caldă, se pune capacul la cratiță și se lasă la foc mic.

Cepele verzi se curăță, se spală, se taie rondele și se adaugă în cratița cu orez, ca să fiarbă înăbușit câteva minute.

Între timp, se taie grosier urzicile fierte, strecurate și se adaugă în cratița cu orezul. Se mai lasă puțin pe foc până ce scade pilaful, se condimentează și apoi se acoperă cratița și se ia de pe aragaz.

Leurda se curăță bine, se spală în câteva ape, se zvântă și se mixează. Se adaugă sare, după gust, o lingură de ulei de măsline și o lingură de zeamă de lămâie, se omogenizează și apoi se poate servi, lângă pilaf. Cine vrea, poate subția pasta de leurdă, pentru a face un sos.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns