Mama celor doi copii spulberați de o mașină condusă de un adolescent din București, este din Gorj

0
1864

Localnicii din comuna Alimpești, Gorj, se roagă pentru recuperarea fetiței de 7 ani din București care a supraviețuit unui grav accident rutier în urma căruia fratele său de 9 ani a decedat. Mama celor doi copii, originară din Alimpești, a fost devastată de tragedie. În mod regulat, cei mici vizitau comuna în vacanțe, iar acum comunitatea locală este profund șocată și preocupată pentru starea micuței.

Accidentul a avut loc duminică seară, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, unde copiii au fost loviți de o mașină condusă de un adolescent de 17 ani, fără permis de conducere. În urma impactului, băiatul a murit pe loc, iar fata a suferit răni grave, inclusiv o cvasiamputare a piciorului, care a necesitat o operație de 9 ore la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. În prezent, starea fetiței este stabilă, dar ea rămâne intubată și ventilată mecanic.

Șoferul adolescent a încercat să fugă de la locul accidentului, dar a fost arestat ulterior. Comunitatea din Alimpești continuă să-și exprime sprijinul și să speră într-o recuperare miraculoasă pentru micuța aflată în stare critică.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.