Cele mai consumate droguri înainte de sex

0
80

 FOTO: 123rf.com

Sex, droguri şi rock 'n' roll. Cam aşa sună un trio clasic. De data aceasta le păstrăm doar pe primele două pentru că în urma unui nou studiu s-a descoperit care este topul drogurilor (sau viciilor) pe care oamenii le consumă înainte de a face sex. Mii de persoane au luat parte la acest studiu, pentru a se afla ”cum încălzesc” atmosfera în dormitor, printre aşternuturi, înainte de sex. Şi nu, surprinzător, Viagra nu se află pe primul lor.

Un nou studiu publicat în Jurnalul de Medicină Sexuală, în care s-au folosit date dintr-un chestionar din 2013 prin care, la nivel global, sunt analizate obiceiurile oamenilor din numeroase ţări cu privire la consumul de droguri, inclusiv Statele Unite şi Marea Britanie. Peste 22.000 de persoane au luat parte la studiu, unde au mărturisit dacă au folosit sau nu droguri înainte de a face sex şi care sunt acelea.

Rezultatele nu sunt deloc surprinzătoare, pe primul loc clasându-se alcoolul. 60% dintre respondenţi au spus că au consumat alcool, cel puţin o dată, înainte de a face sex. Pe locul al doilea se află canabisul, consumat în proporţie de 37% de bărbaţi şi 26% de femei. Pe locul trei se află ecstasy, cunoscut şi ca MDMA, urmat de cocaină, ketamină şi nitrat de amil. Abia apoi urmează Viagra. De asemenea, cercetătorii au descoperit că participanţii din Marea Britanie erau predispuşi consumulului de droguri înainte de sex, comparativ cu respondenţii din Statele Unite, Australia, Canada şi alte ţări europene.

O altă descoperire importantă: atât femeile, cât şi bărbaţii, indiferent de orientarea lor sexuală consumă droguri înainte de sex. Mai mult, cei care consumă MDAM şi GHB/GBL susţin că au parte de experienţe sexuale mai intense.

The post Cele mai consumate droguri înainte de sex appeared first on Club de sanatate.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns